Folosind Yahoo, sunteţi de acord că noi şi partenerii noştri putem seta module cookie în scop publicitar şi pentru personalizarea conţinutului.

  • Cum arăta Andreea Marin la 19 ani, când participa la Miss România

    Andreea Marin apărea pe scena de la Miss România în calitate de concurentă acum mai bine de două decenii, într-o rochie scurtă, neagră, alături de alte persoane din showbizul românesc. Deși nu a câștigat marele premiul, participarea a fost un pas important în cariera sa. Deși Andreea Marin a urcat și pe marile scene naționale a concursurilor de Miss, aparițiile ei în ținute sexy sunt mai puțin cunoscute publicului larg. La doar 19 ani și-a încercat norocul și la Miss România, în anul 1994, iar în câteva fotografii proaspăt scoase din arhivă, Zâna apare îmbrăcată într-o rochie neagră, scurtă și mulată. Alături de ea au mai concurat și alte vedete din showbizul românesc, cum ar fi Simona Pătruleasa

  • Fă acest lucru în fiecare dimineaţă şi vei arăta ca la 18 ani

    În timp ce minţile cele mai luminate din domeniul ştiinţei şi medicinei muncesc din greu pentru a găsi noi metode de prelungire a vieţii noastre, se pare că sunt persoane care au găsit o cale de a opri timpul în loc. Brightside ne prezintă o mască miraculoasă pentru care nu ai nevoie decât de cafea şi lapte. Ai nevoie de: - Cafea măcinată. Tipul de cafea pe care trebuie să îl foloseşti este una foarte fină, măcinată mărund, care nu îţi va deteriora pielea. - Lapte. Cel mai bine este să utilizezi laptele cu un conţinut scăzut de grpsimi deoarece cafeaua conţine deja sufieciente uleiuri. - Un castron pentru a amesteca ingredientele - O lingură sau o paletă/spatulă pentru aplicarea şi scoaterea

  • Brad Pitt și Angelina Jolie se împacă?

    Chiar dacă a trecut destul de mult timp de la despărțirea celebrului cuplu „Brangelina”, pare că presa încă îi are în vizor pe cei doi actori. În ultimul timp, s-a speculat faptul că aceștia s-ar gândi la o împăcare, iar presa americană vorbește tot mai des despre acest lucru. „Brangelina renaște. După opt luni de la despărțirea lor scandaloasă, Brad Pitt și Angelina Jolie au devenit din nou apropiați”, s-a scris recent în publicația americană Life&Style. Un prieten  foarte apropiat al cuplului a dezvăluit faptul că cei doi actori au început să se vadă din nou, iar sentimentele acestora sunt mai puternice ca niciodată… „Au început în ultima vreme să se vadă de câteva ori pe săptămână. Încet,

  • Ce cuvinte sunt interzise atunci când te adresezi reginei Marii Britanii

    Mulți și-ar dori să schimbe măcar câteva vorbe în viață cu regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, dar puțini sunt cei care știu că cutuma regală britanică impune anumite reguli în conversații. Deși unele sunt greu de înțeles, membrii familiei regale le respectă cu sfințenie. Politețea și eleganța ating cote maxime la Palatul Buckingham, iar asta se întâmplă și în cazul vocabularului folosit, întrucât unei regine, ducese sau unui prinț, nu i te poți adresa oricum. The Sun a preluat din lucrarea „Watching the English”, scrisă de antropologul Kate Fox, o listă cu cele mai uzuale cuvinte pe care noi le folosim zi de zi, dar pe care nu le poți pronunța atunci când regina Elisabeta a II-a se află

  • Cum ar fi arătat Mona Lisa şi Van Gogh dacă erau hipsteri

    Cum ar fi arătat Mona Lisa dacă s-ar fi săturat de veşmintele ei şi ar fi purtat o fustă trendy? Ei bine, orice e posibil când designerul japonez Shusaku Takaoka îşi pune problema asta. Specialist în tehnica juxtapunerii, el transpune într-o manieră ironică personajele operelor de artă istorice în diverse ipostaze contemporane. Aşa o putem vedea pe Mona Lisa purtând jeanşi rupţi în timp ce plimbă câinele sau în costum de baie, pe plajă. Dar Takaoka merge mai departe, punând figurile istorice în rol de staruri de cinema, pe coperţile revistelor de life style sau pe post de barista la Starbucks, relatează Bored Panda. Lucrările artistului nipon ar putea fi considerate o blasfemie de experţii în

  • Modele de tort de mireasa cu fluturi

    Torturile de mireasa cu fluturi se regasesc in diferite modele, pot fi decorate cu diverse insertii sau, de ce nu, realizate in forma de fluture. Torturile de mireasa decorate cu fluturi nu pot fi la fel de populare ca o tema pentru un tort de nunta modern sau tort de nunta traditional. In mitologia antica, semnificatia pentru fluture se asociaza cu eterna cunoastere si intelepciune. Oricum, o casatorie reprezintă o etapa anterioara a unui ciclu de viata si, in acelasi timp, un nou inceput. Viata fluturelui este simbolul cresterii, schimbarii si transformarii continue. Incepe ca o vietate legata de pamant pe o frunza si apoi, printr-un proces de schimbare si transformare, apare ca o fiinta inaripata

  • A deranjat un vecin și a ajuns în instanță. Află povestea șocantă a acestui cățel

    Cazul judecat în instanța din Croația este unul ieșit din comun. Toate au pornit de la o plângere depusă de un bărbat împotriva unui cățel numit Medo, acesta fiind deranjat de lătratul său. Bărbatul susținea că acel câine latră fără oprire și nu mai poate suporta acest lucru nici măcar o secundă în plus. Judecătorul a fost convins de cuvintele bărbatului, motiv pentru care a decis că animalul trebuie să fie dus cât mai departe de curtea reclamantului. Până la decizia finală, stăpânul câinelui trebuia să-l țină pe acesta în permanență închis în casă… Fiind foarte atașat de câinele său, stăpânul a cerut să fie făcută o expertiză în ceea ce privește nivelul poluării fonice provocate de lătratul